De ce pași și de ce transformare?

Pași Spre Transformare este o acțiune adresată persoanelor private de libertate. Este o activitate educativă și un proces de autocunoaștere în vederea facilitării reinserției sociale. O activitate pe care am desfășurat-o în colaborare cu ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor) și care s-a dovedit a fi una de succes dacă privim reacțiile persoanelor cărora ne-am adresat în cadrul primului grup format.

Din păcate sistemul penitenciar nu are suficiente programe pentru a susține aceste persoane, educându-le și pregătindu-le în timpul petrecut în închisoare. Au nevoie de cunoștințe, de abilități, de oameni dispuși să le accepte și să le arate o altă perspectivă asupra vieții. Au nevoie de oameni calzi de la care au ce primi. Oameni care să îi pregătească pentru viața în libertate.

Noi am fost unii dintre ei.

Pe parcursul desfășurării acestei acțiuni, am observat confuzia și incertitudinea din ochii lor, încărcătura emoțională, frământările interioare, întrebările rămase fără răspuns. Dacă la început ne-am întâlnit cu toate acestea, la sfârșit am lăsat o mai mare claritate cu privire la drumul lor în viață, la momentele de conștientizare prin care au trecut, la înțelegerea cauzelor și efectelor propriilor consecințe.

Le-am lăsat mai bine, mai încrezătoare, mai dornice de o schimbare în viața lor. Și asta ne-a bucurat.

“Ne-ați dăruit atât de multe”,

“simt că prind aripi din nou”,

“ar trebui să beneficieze cât mai multe persoane private de libertate de astfel de programe”,

“mă simt din nou motivată”,

“îmi pare rău că se termină”.

Au fost doar câteva dintre bucuriile lăsate de ele în inimile noastre.

Impactul traumelor din copilărie

Cunoaștem faptul că închisoarea este pedeapsa pentru comportamentul manifestat, dar ce a declanșat comportamentul? De ce acest comportament? Acesta a fost motivul care ne-a determinat pe noi să conturăm această acțiune. Răspunsul cel mai simplu ar fi: pentru că, de regulă, adulții abuzatori de azi au fost copiii cei mai abuzați. Oamenii răniți, rănesc la rândul lor și cineva trebuie să rupă lanțul la un moment dat.

Mulți am trecut prin situații traumatizante, dar nu toți am reacționat la fel.

Rușine, umilință, vinovăție, abandon, abuz emoțional, violențe fizice… mulți pot avea parte de acestea și totuși să nu ajungă în închisoare. Ei poate aleg un alt tip de închisoare, cea interioară, unde joacă dublu rol, acela de gardian și prizonier în lumea lor interioară. În schimb, alții au luat un alt drum, ce i-a condus spre un alt tip de detenție.

Aceste persoane au avut copilării grele, evenimente traumatice, multe situații stresante. Asta nu este o scuză ce le justifică comportamentul, doar că ar fi bine să facem diferența între ființa umană și comportamentul ei. Ființa este valoroasă. Cu toții suntem egali ca valoare, dar ne diferențiem prin comportamentele noastre. Și acestea provin dintr-o poveste dureroasă de viață. Ar fi bine dacă atenția ar fi îndreptată și către comportamentul necorespunzător care necesită îmbunătățire.

Să fim mai buni, mai blânzi, mai toleranți. În același timp, să contribuim la educația acestor persoane care și-au pierdut sensul în viață, care s-au pierdut pe ele însele, care se confruntă cu multe stări de angoasă, de panică, multe incertitudini, prea multe suferințe. Persoane care nu se simt înțelese, acceptate, văzute și iubite. Și fiecare o poate face măcar prin faptul că aleg să nu mai judece ceva ce nu cunosc. Nu le știu nici povestea, nici trăirea, nici motivele care au condus la un astfel de comportament.

Privirea îndreptată spre trecut cu compasiune

Am descoperit de curând inițiativa Step inside the circle – care este o acțiune bazată pe compasiune și creată special pentru deținuți.

Este o invitație de a pătrunde în cercul compasiunii format din deținuții dintr-o închisoare de maximă securitate din California pentru toți cei care în primii 18 ani de viață

• au avut un părinte/îngrijitor care a țipat adeseori la ei, i-a insultat, umilit sau doborât la pământ
• au avut un părinte/îngrijitor care adeseori i-a împins, înhățat, lovit sau a aruncat cu ceva în ei
• au avut un părinte/îngrijitor care i-au lovit atât de tare încât au rămas cu urme pe corp
• au simțit frecvent că nimeni din familia lor nu i-a iubit sau nu a crezut că sunt importanți/speciali
• au avut familia care a locuit în sărăcie extremă.

Dacă stăm bine să ne gândim, mulți am putea ușor păși în acest cerc, dar cursul vieții a fost altul pentru noi. Reacțile noastre au fost diferite, iar conjuncturile au fost favorabile. Nu același lucru putem spune despre ele, persoanele private de libertate care nu au avut aceeași șansă.

Lăsăm acest video care atinge inimi și are multe înțelesuri AICI.

Unele dintre comentariile adăugate la acest video au fost:

1. Sunt unul dintre bărbații din acest videoclip și am fost eliberat la mai puțin de o lună după filmare, după 22 de ani. Sunt veșnic recunoscător că am avut această oportunitate. Vizionarea asta cu un an mai târziu îmi amintește că există atât de mulți bărbați și femei buni încă încarcerați care merită să câștige o a doua șansă la libertate. Nu degeaba, ci oferindu-le șansa să o câștige. Sistemul nostru are nevoie de compasiune sau este sortit să-și repete greșelile… iar acele greșeli vin cu o inechitate continuă, o discriminare mai profundă și o traumă de durată.
2. Am petrecut 22 de ani în închisoare pentru că proveneam dintr-o familie dintr-un cartel abuziv, dependenți de droguri, care m-a dezechilibrat mental, fizic, emoțional și cel mai important spiritual! Nu am o familie în care să mă pot încrede acum.
3. Aceste cercuri iau oameni răniți, care-i rănesc pe alți oameni și îi transformă în oameni vindecați care vindecă oamenii. Am ispășit 23 de ani luând o viață și am fost o mizerie. Mi-am depășit temerile interioare și m-am deschis la toate traumele mele, și împreună cu alți bărbați suntem mai buni astăzi. Datorită acestei munci sunt liber de peste 5 ani și nu îi mai rănesc pe alții sau pe mine însumi. Caut să mă vindec. Dumnezeu să binecuvânteze bărbații și femeile care intră în cercuri.
4. Accesând site-ul compassionprisonproject.org am remarcat cele 10 experiențe adverse ale copilăriei.

• Abuz fizic, emoțional, sexual
• Neglijarea fizică și emoțională
• Părinții divorțați/separați
• Violența domestică
• Părinte/îngrijitor dependent de droguri/alcool
• Părinte/îngrijitor deprimat sau bolnav mintal
• Membru al familiei sau apropiat care a fost vreodată încarcerat

Sunt unul dintre cei mai norocoși bărbați din lume să nu fiu afectat de niciuna dintre acestea (oricum nu frecvent sau extrem). A existat o boală mintală foarte ușoară, dar nimic care să se manifeste în ceva tulburător. Una dintre cele mai mari descoperiri este că atât de mulți deținuți sunt închiși, nu pentru că au făcut alegeri proaste sau pentru că deținuții au spus „nu suntem oameni răi”, ci mai degrabă, majoritatea au fost complet lipsiți de o copilărie normală în care au fost corespunzător îngrijiți. Privind acel cerc care se strângea, era clar să vezi că aveau mai multe dintre aceste experiențe, din păcate, unii le aveau pe toate! Gândurile mele se îndreaptă direct către serialul Mister Rogers pe care l-am urmărit când am crescut. El a încercat cu pasiune să transmită mesajul copiilor că indiferent de circumstanțele lor, sunt iubiți și speciali. Veți observa că primele 5 experiențe (jumătate din total) sunt pur și simplu IUBIRE.  Dacă există dragoste, atunci un copil are un salt uriaș în societate.

5. Pentru fiecare persoană de acolo, există zeci de persoane care au crescut în același mediu care nu au comis crime împotriva altora. Cu excepția acuzațiilor de droguri și a furtului, cei mai mulți dintre acești tipi au fost violenți cu oamenii care nu meritau. Nu am nicio simpatie – a trăi înseamnă a suferi, a prospera înseamnă a găsi sens în suferință.

Majoritatea comentariilor sunt de susținere, oameni care își arată compasiunea. Printre ele există și câteva, puține ce-i drept, cum este acest ultim comentariu care își arată nemulțumirea față de această inițiativă și de acești oameni.

Un video care poate fi înțeles și ca o scuză pentru comportamentele acestor persoane. Să fie oare astfel? Ajung aceste persoane să-i acuze pe alții pentru viața lor, pentru alegerile și nereușitele lor?

Aceste cazuri de traumă creează un comportament reacționar, este un răspuns învățat. Vom condiționa acum răspunsul spunând că aceste crime atroce sunt în regulă, pentru că au avut o viață grea? Nu, nu sunt în regulă, iar reacțiile lor i-a condus spre detenție. Ceea ce dorim să se înțeleagă este că au avut parte de prea multe traume care i-au destabilizat complet.

Dr. Gabor Mate spune despre aceste persoane închise că atunci când studiezi acest grup vulnerabil descoperi două aspecte care merg în comun, traumele din copilărie și bolile psihice. În închisori sunt cei mai traumatizați oameni ai societății.

Și putem să confirmăm acest aspect, în urma acțiunii noastre din interiorul penitenciarului pentru care ne arătăm o profundă recunoștință voluntarilor care au participat activ la buna desfășurare a acestei acțiuni.

Alte câteva povești AICI.

Până la urmă, este vorba – despre conștientizare, compasiune, acceptare, empatie. Toate acestea pot rupe un ciclu distrugător care se va repeta până când cineva se va trezi, până când cineva va spune Stop și va reuși să întrerupă acest mecanism repetitiv, această forță care se perpetuează în familiile lor de generații.

Iubirea și grija față de sufletele rănite poate face minuni. Iar atenția timpurie îndreptată spre astfel de copii îi poate priva de un astfel de context. Drept pentru care privirea noastră este îndreptată și spre copiii și tinerii din centrele de zi și de plasament care pot constitui un punct vulnerabil în această privință.

Sursă imagine. Unsplash

Consilier Oana Tanasescu