Virginia-Mihaela Prunoiu

Co-Fondator

MIHAELA PRUNOIU

Virginia a intrat în echipa Lio din dorința de a fi parte din proiecte și evenimente care îmbunătățesc viețile oamenilor. Este cea care se ocupă de implementarea programelor și proiectelor asociației și a căror mâini modelează întregul proces. Este persoana care se implică trup și suflet și care are grijă de buna desfășurare a diferitelor solicitări.

CONTACT




În cei peste zece ani de activitate susținută în consilierea juridică, a aprofundat natura relațiilor umane, devenind un investigator al potențialului conflictual, precum și un mediator între oameni. În anul 2012, o situație limită de viață a determinat-o să caute sprijin înăuntrul ei, astfel și-a început călătoria spirituală, adunând cunoaștere din diferite sisteme și școli din țară, Europa și America de Sud.
Funcție: Terapeut medicină energetică
Studii: Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
Master de resurse umane
Limbi: Engleză, franceză, italiană
Experiență: 3 ani ca și terapeut în domeniul medicinei energetice
Cursuri: diverse cursuri de terapii alternative și medicină energetică