Egoismul altruist

Credem că trebuie să mergem la guru, la profesori și la preoți pentru doza de înțelepciune, dar de fiecare dată când zbori cu avionul, o acțiune relativă, acum, pe vreme pandemică, doza de înțelepciune ne este servită de însoțitorii de zbor în timpul difuzării mesajului de siguranță.

”În caz de depresurizare, măștile de oxigen vor coborî din locașul de deasupra dvs. Fixați-vă bine masca de oxigen înainte de a vă ocupa de copiii aflați în grija dvs.”

Când am auzit prima dată asta, chiar înainte de a avea copii, am fost șocată. Gândindu-mă mai bine, are sens să te ocupi repede de tine și apoi să te concentrezi asupra copiilor tăi. La urma urmei nu le ești de niciun folos dacă mori, ceea ce ar putea foarte bine să se întâmple din moment ce te străduiești atât să le pui măștile de oxigen în timp ce tu ești incapabilă să respiri. Dar este șocant să primești o instrucțiune oficială ca să ai grijă de tine înainte de oricine altcineva.

Adevărul este că rareori facem ceva fără să avem vreun câștig sau beneficiu, oricât de mic și de subtil. A face o donație către o organizație de caritate te face să te simți bine. Cel care pretinde că își sacrifică o slujbă bine plătită pentru a face studii de medicină și a ajuta oamenii, se ajută în special pe el. Dacă ne uităm la călugări ne putem gândi că sunt cei mai altruiști oameni de pe planetă. Ei au sacrificat tot ceea ce nouă ne poate aduce fericirea (viață personală, proprietăți, sex) și în general controlul asupra propriei vieți. Dar ei se află acolo din același motiv egoist ca și noi în lume, au decis că acela este drumul către fericirea lor.

Noi nu realizăm sau nu vrem să realizăm că suntem egoiști pentru că am strica prețioasa noastră imagine de sine. Nu vei auzi niciodată la știri că un om este de admirat pentru actele lui egoiste, iar această prejudecată, chiar dacă e sănătoasă, provine din teamă. Din teama că, dacă nu păstrăm cu sfințenie conceptul de altruism, atunci nu vom da doi bani pe nimeni altcineva – sau, mai important, nimeni nu va da doi bani pe noi când avem nevoie.

În întregul concept al acțiunii interesate, al egoismului, se află capacitatea de a ajuta alți oameni. Oamenii îi ajută pe cei mai puțin norocoși pentru că asta îi face să aprecieze cât de norocoși sunt ei. Oamenii se pun în slujba altora, deoarece asta le dă un sens scopului lor în viață. Asta nu reduce calitatea ajutorului, ci pur și simplu recunoaște ceva important, ce majoritatea oamenilor nu remarcă și anume: pentru a face bine, trebuie să fii bine, pentru a da, trebuie să ai.

Un alt concept, de nerealizat pentru o mulțime de oameni de un ”altruism” covârșitor, care refuză ajutorul pentru a nu deranja, este capacitatea de a primi. În momentul când te lași ajutat, de fapt ești principalul donator de ajutor. Tu ești cel care ajută pentru că primești. Primind, schimbi starea de spirit a altcuiva și imaginea lui de sine. Amândoi câștigați.

Sunt sigură că știți povestea tragică a vasului Titanic, dar în această tragedie a existat o alta mai profundă și mai greu de înțeles, povestea vasului California.
În anul 1912, cel mai mare vas cu aburi al Marii Britanii, vaporul Titanic, construit de compania maritimă White Star, a pornit într-o călătorie peste Atlantic. Titanicul era cel mai mare vapor construit vreodată și se spunea că ar fi imposibil să se scufunde. Cu toate acestea, în mijlocul oceanului, vaporul s-a lovit de un aisberg și s-a scufundat în scurt timp. Dintre cei 2000 de pasageri aflați la bord, prea mulți și-au pierdut viața. Evident, toată lumea a deplâns pierderea atâtor vieți omenești și a fost declanșată o anchetă. Cauzele care au ieșit la iveală au fost multiple și s-au luat măsuri mai stricte de securitate, cam cum se întâmplă în lume acum. Însă ancheta desfășurată atunci a scos la iveală și o altă informație, despre care puțini oameni știu.

La vremea când Titanicul se scufunda, la o distanța destul de mică se afla un alt vas, pe nume California! Un vas a cărei stație de radiocomunicație a fost închisă și care nu a recepționat semnalul de ajutor. Prin urmare, Titanicul s-a scufundat în vreme ce un alt vas, care putea să ajungă la el în mai puțin de o oră, și-a văzut nestingherit de drum, fără să știe nimic despre cele întâmplate acolo. Iată tragedia! Oameni care au nevoie de ajutor și oameni care ar putea ajuta, dar pentru că destinul hotărăște altfel, nu sunt lăsați să ajute. Ambele părți au pierdut în egală măsură.

Ar trebui să învățăm ceva din asta, nu? În timp ce navigăm pe oceanul vieții, cineva ar putea fi în pericol și ar putea să ceară ajutor. Am fi capabili să-l auzim? Am avea capacitatea să-l ajutăm? Cu siguranță că da, atâta timp cât noi am naviga cu toate stațiile deschise și cu motoarele pornite.

Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru alți oameni este să ai grijă de tine. În dansul vieții, pune-ți tu mai întâi masca de oxigen, apoi respiră adânc și ajută-i pe ceilalți. Îți vor mulțumi pentru asta.

Psihoterapeut Iuliana Dumitru